Dienstag

Top 10 greseli pe care le fac romanii din Germania


Ce greseli fac romanii in Germania


Dupa cativa ani de contact direct cu multi dintre romanii din Germania, ne permitem, in calitate de consilieri la BIROUL de RELOCARE „Servicii pentru Romanii din Germania“-Frankfurt am Main, sa facem un top cu unele dintre cele mai frecvente greseli pe care le fac romanii din Germania atat la inceputul procesului de relocare cat si dupa stabilirea in aceasta tara. Invatati din experienta altora si nu uitati:
problemele unui roman in Germania apar cel mai des in momentul in care lasa totul la voia intamplarii si  crede in promisiuni fara acoperire.

Iata un top 10 al celor mai frecvente greseli pe care le fac romanii din Germania



Dezvaluirea datelor personale oricui, in orice conditii
Exista multe persoane care afla cu uimire ca au firme inregistrate pe numele lor, cu datorii uriase la finante sau la terti. Nu mai dezvaluiti datele personale si nu mai semnati documente ori imputerniciri oricui, fara sa puteti verifica scopul pentru care semnati. Exista multi sarlatani care se pretind contabili, avocati, antreprenori de succes. Scutiti-va de stres si verificati pe mainile cui va lasati datele si actele. Nu dati crezare oricui se ofera sa „aiba grija“ de actele dvs.


 Ignora importanta asigurarii de sanatate
Asigurarea de sanatate este obligatorie in Germania, inca de la inregistrare. Cardul european de sanatate NU preia in Germania costurile uzuale de servicii medicale. Amanarea incheierii unei asigurari de sanatate nu face decat sa atraga costuri suplimetare si plati retroactive. Chiar daca nu sunteti angajat trebuie sa fiti asigurat medical!

Nu acorda importanta actelor de munca
Nu toate firmele angajatoare din Germania sunt oneste cu angajatii lor si nu toate ofertele de munca sunt legale si reale.  Destul de des se intampla ca romanii sa lucreze fara acte legale in Germania, cu sau fara stiinta, deci in consecinta lucreaza fara a plati prestatiile sociale ( asigurare, somaj, pensie). Rezultatul este neplacut: nu merge vechimea in munca, nu sunt acoperite accidentele de munca, nu exista asigurare de sanatate si nici asigurare de somaj. Pe termen lung, nu se pot lua credite, nu se poate aplica pentru alocatia copiilor, nu se poate dovedi din ce va castigati existenta. Iar asta nu e un lucru bun in Germania.

Inregistrarea ca persoana fizica autorizata fara a sti ce obligatii revin
Gewerbe in Germania este o forma de inregistrare bine cunoscuta de romani. Nu toti stiu insa ce inseamna sa lucrezi in Germania pe cont propriu, fara a avea calitatea de angajat. Iar cand lipsesc informatiile, rezulta mari batai de cap cu autoritatile, finantele, precum si cu incasarea facturilor. Am spuns-o de sute de ori si o mai repetam: informati-va! Necunostinta cailor legale si administrative va impiedica sa actionati asa cum trebuie. Stati de vorba cu un contabil cand va inregistrati in Germania ca lucrator independent, si apelati la avocat pentru contracte!


 Ignorarea corespondentei
Germania e tara in care puteti primi cate 4-5 scrisori pe saptamana, de la diferite institutii. Ignorarea lor atrage incurcaturi si poate ustura la buzunar. Si retineti: plicurile galbene insemna „alarma“!

Refuzul de a respecta contractele si termenele
Semnarea unui contract, fie ca este vorba despre un furnizor, un telefon mobil sau un serviciu, este o intelegere dintre doua parti la care nu se poate renunta chiar in orice conditii. Exista termene si conditii de reziliere, un contract nu inceteaza de la sine daca refuzati sam ai platiti. Daca v-ati pus semnatura pe un contract inseamna ca sunteti de acord cu clauzele acestuia. Cum si daca se poate renunta la un contract va poate spune un avocat, asa ca nu va sfiiti sa apelati la ajutor juridic. O asigurare de protectie juridica ar fi o idee buna.

Ignorarea datoriilor
Aici sunteti pe un teren minat. Institutiile germane sau firmele germane nu obisnuiesc sa accepte pur si simplu faptul ca au de-a face cu un rau platnic, asa ca vor lua masuri pe cale juridica, birouri de recuperare si asa mai departe. In plus, exista datorii care va duc direct in Schufa, iar de aici apar alte probleme de a accesa servicii sau credite in viitor. Statul german nu tolereaza nici el neplata, martori sunt romanii care s-au trezit executati sau ridicati de politie din cauza diferitelor datorii. Cand va loviti de greutati financiare, nu asteptati sa navaleasca datoriile, luati masuri. Exista varianta platilor in rate sau cea a consilierii la birouri speciale legate de datorii.

Nerespectarea termenelor de plata
O amenda neplatita la timp, o factura de la un serviciu privat, impozite uitate si lasate de izbeliste. Nu va ganditi ca va uita cineva de ele. Toate aste facturi neplatite atrag penalizari, deci in consecinta facturi mai mari.

Ignorarea solicitarilor institutiilor
Fie ca este vorba despre alocatii, indemnizatii sau orice fel de ajutor, comunicarea cu institutia responsabila care verifica dosarele este esentiala. Intarzierea raspunsurilor sau ne-prezentarea documentelor justificative vor duce la un rezultat care nu va va placea. Faptul ca nu vorbiti limba germana nu este o scuza. Cand primiti corespondenta si nu stiti despre ce e vorba, apelati la traducatori sau birouri la care gasiti servicii de traducere.

Plecarea in Romania fara dez-inregistrare
Daca va ganditi sa incheiati socotelile cu Germania faceti-o cum se cuvine. Anuntati la evidenta populatiei, la banca, la asigurarea de sanatate si la orice alta institutie unde figurati inregistrat. Va scutiti astfel de batai de cap si de pretentii de plata cu multe zerouri in coada. 

Preluarea textelor de pe acest blog fara acordul autorului si fara mentionarea sursei este ILEGALA. 

Biroul "Servicii pentru Romanii din Germania"
Frankfurt am Main
Programari la: 0162 3399335
de L pana V intre orele 10.00-18.00 


Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen

Hinweis: Nur ein Mitglied dieses Blogs kann Kommentare posten.